Spre deosebire de numeroase alte tehnici de manevrare corporală, tehnica Bowen este una dintre cele mai delicate şi mai puţin invazive, constând într-un număr minimal de proceduri, care pot fi însuşite cu uşurinţă. Ea induce o stare de relaxare profundă prin atingeri dintre cele mai simple, care, prin caracterul lor unic, antrenează, însă o reacţie concertată, a întregului corp. O şedinţă de Bowtech include aplicarea unui număr de două până la şase atingeri cu pauze de două până la cinci minute între ele, pauze care au rolul de a permite corpului să integreze efectele procedurilor aplicate. Procedurile nu necesită dezbrăcarea pacientului, ci pot fi aplicate prin îmbrăcăminte lejeră. Cei mai mulţi terapeuţi Bowen tratează pacienţii în poziţie orizontală, pe paturi de masaj, tratamentul putând, însă fi aplicat şi în poziţie stând pe scaun.
Terapia Bowen dă rezultate într-o varietate de afecţiuni cronice sau cu manifestare acută. Unele dintre cele mai des întâlnite dintre acestea sunt durerile de spate generate de diverse afecţiuni ale coloanei, sciatică, dureri de gât şi umăr, fibromialgie şi alte afecţiuni complexe care nu răspund la tratementele convenţionale. Terapia Bowen permite reeducarea funcţiilor musculare şi a tensiunilor şi discomfortului rezultate din posturi defectuoase, printr-o abordare holistică, a întregului organism pe care nu îl agresează în nici un fel.
Începuturile: Tom Bowen
Tehnica Bowen constă într-o suită de proceduri de relaxare aplicate ţesuturilor moi şi este o tehnică inventată de Tom Bowen care a trăit în Geelong, Australia între anii 1916-1982. Deşi nu avea la bază o pregătire într-un domeniu terapeutic anume, Bowen a dezvoltat această terapie pe cale intuitivă, în urma observării atente, riguroase a posturii indivizilor şi a afecţiunilor acestora, creând astfel o metodă unică de tratament, de care aveau să beneficieze mii de pacienţi suferinzi de o varietate întreagă de afecţiuni scheleto-musculare şi nu numai. Din păcate, metoda sa nu s-a bucurat de recunoaştere în rândul osteopaţilor şi chiropracticienilor zilei. În 1973, guvernul de la Victoria a efectuat o statistică a clinicilor care ofereau tratamente alternative, statistică ce a evidenţiat faptul că în clinica deschisă de Tom Bowen erau trataţi în medie 13,000 pacienţi pe an. Faptul că de la trecerea sa în nefiinţă, tehnica Bowen –cunoscută în zilele noastre sub denumirea de Bowtech sau terapia Bowen– se practică pe scară largă pe tot cuprinsul globului, se datorează în bună măsură eforturilor unuia dintre elevii acestuia, Oswald (Ossie) Rentsch, unul dintre cei şase discipoli ai lui Bowen. Rentsch a documentat observaţiile şi eforturile întreprinse de Bowen şi a pus în 1986 bazele unei şcoli de predare a acestei tehnici, pe care a început să o predea împreună cu soţia sa, Elaine. La ora actuală, Academia de Terapie Bowen înfiinţată de aceştia în Australia a pregătit generaţii întregi de absolvenţi provenind din peste 25 de ţări, între care şi Marea Britanie, Statele Unite si Romania.
De-a lungul mai multor ani de observaţii intense, Bowen a identificat anumite zone ale corpului cu o mai mare receptivitate la procedurile inventate de el decât altele. Astfel, el a descoperit că mişcări minimale aplicate unei părţi a corpului afectează organismul în ansamblul său, exercitând un rol asupra întregii dinamici a acestuia. Nu se ştie dacă Bowen era sau nu cunoscător al altor tehnici de manipulare, însă multe dintre zonele de aplicare a mişcărilor sale corespund cu meridianele cheie din acupunctură şi punctele de vindecare din ayurveda, ceea ce explică efectele de ordin energetic pe care terapia Bowen le generează. Pacienţii care au beneficiat de această terapie descriau adesea senzaţiile încercate drept un flux de energie care începe să le circule prin corp, senzaţii asemănătoare celor declanşate de acupunctură sau presopunctură. Observatori care l-au urmărit în clinca sa au remarcat faptul că Bowen detecta zonele de tensiune sau disfuncţii « simţinând » câmpurile energetice ce înconjoară corpul, abia apoi urmând să decidă unde să aplice mişcările, când şi pentru ce interval de timp să le aplice, precum şi ce pauze să lase între diferitele seturi de mişcări. El a dovedit o înţelegere profundă a potenţialului înnăscut al organismului uman de autovindecare, precum şi a interdependenţelor acestuia în plan structural şi energetic.
Tom Bowen era un om taciturn şi nu a simţit nevoia să îşi documenteze tehnica, nici să ofere detalii explicite privind modul în care funcţionează aceasta. Prin eforturi susţinute de sistematizare, discipolul său Rentsch a structurat munca lui Bowen în mai multe seturi de procedee care pot fi deprinse cu uşurinţă şi aplicate individualizat pacienţilor, în funcţie de afecţiunile acestora.
Modul de funcţionare – paradigma propriocepţiei:
Există mai multe teorii privind mecanismul care asigură eficienţa tehnicii Bowen.
Este un lucru cunoscut în rândul diverşilor terapeuţi faptul că accidentările sau durerile cronice dau naştere la stări de depresie care afectează întregul organism. Acestea pot genera probleme acute, pe termen scurt sau cronice, degenerative. Stressul, de exemplu este un factor responsabil de funcţionarea în exces a sistemului nervos simpatic, care declanşează mecanismul de autoapărare al organismului (“luptă sau fugi”). Dincolo de disconfortul fizic cu care se confruntă, pacienţii acuză adesea o stare de stress excesivă. Bowtech-ul se bazează pe reversul acestui mecanism: sub influenţa sistemului nervos parasimpatic, organismul intră într-o stare de relaxare profundă capabilă de autovindecare. În această fază, substanţele nutritive şi lichidele sunt digerate şi asimilate de către ţesuturi iar compuşii rezultaţi în urma metabolismului sunt neutralizaţi, ceea ce permite celulelor să se repare şi autoregenereze. Multe dintre mişcările de bază din terapia Bowen se aplică asupra ganglionilor sistemului nervos vegetativ. Prin căile proprioceptive, terapia Bowen poate atenua stressul provocat de mecanismul de autoapărare, permiţând pacienţilor să intre într-o stare profundă de relaxare. Terapia Bowen este, astfel capabilă nu doar să accelereze procesul de vindecare a diverse grupe musculare sau tendoane accidentate, ci şi să optimizeze funcţiile organelor interne şi ale ţesuturilor. Propriocepţia poate, astfel fi definită drept modalitatea senzorială prin care creierul percepe orientarea corpului în spaţiu. Aceasta anticipează mişcarea membrelor şi a corpului fără a necesita vizionarea acestora. Mecanismul este facilitat de către terminaţiile nervoase din ţesuturi (proprioceptori) care, în prezenţa stimulilor, transmit din nou informaţia la inimă şi creier.
Terapia Bowen se compune dintr-o suită de “mişcări” gentile aplicate ţesuturilor moi într-o asemenea manieră încât prioceptorii localizaţi la nivelul epidermei, fasciilor musculare, al tendoanelor, ligamentelor şi articulaţiilor să stimuleze retransmisia semnalelor neuronale şi a impulsurilor nervoase via sistemul nervos periferic (ce inerveaza membrele si organele interne) către sistemul nervos central (creier şi şira spinării). Semnale sunt înregistrate în regiuni ale creierului precum cerebelul şi cortexul, care retransmit, la rândul lor semnalele neuronale care influenţează efectul de contracţie-relaxare a fibrelor musculare în zonele în care sunt aplicate mişcările, precum şi ţesuturile adiacente. Între căile proprioceptive specifice asupra cărora exercită influenţă terapia Bowen se numără activarea mecanoreceptorilor, fusurilor neuromusculare, a organelor tendinoase Golgi, a arcurilor spinale reflexe şi reflexelor monosinaptice. Patru sunt etapele care se diferenţiază în cadrul procedurii Bowtech: contactul cu pielea, intinderea pielii in direcţia contrară miscării, activarea şi rularea ţesuturilor. Atingerea uşoara a epidermei, urmată de activarea zonei prin întinderea pielii şi a fasciilor stimulează celulele nervoase proprioceptive cunoscute sub denumirea de corpusculii (mecanoreceptorii) Meissner şi Pacini, care mediază simţul tactil. Aplicarea mişcării exercită în mod direct o presiune asupra fusurilor neuromusculare şi organelor tendinoase Golgi. Odată ce terapeutul prinde între degete muşchiul sau tendonul, se transmite un semnal multidimensional coloanei vertebrale prin intermediul terminaţiilor nervoase, semnal care stimulează reflexele spinale şi creierul. Anumite mişcări Bowen se aplică în poziţie îndoită, ceea ce amplifică semnalele proprioceptive prin compresia terminaţiilor Ruffini (mecanoreceptorii), care la rândul lor pun în relaţie diferenţele de presiune şi dispunerea articulaţiilor cu zonele corepondente din creier.
Multe dintre mişcările Bowen se aplică fie la baza, fie în punctele de inserţie sau în adâncimea fasciei musculare, acolo unde sunt localizate celulele fusiforme şi organele tendinoase Golgi, pentru a fi stimulate mecanismele care produc reflexele spinale. Această reacţie are drept efect o modificare subtilă, însă dinamică a lungimii fibrei musculare, nu doar în punctul în care s-a acţionat, ci şi în interiorul muşchilor dermatomului corespunzător şi al căilor de transmisie ale arculului reflex spinal corespunzator. Aceasta explică caracterul minimalist al terapiei Bowen –în cadrul unei şedinţe se aplică doar câteva mişcări– precum şi capacitatea ei de a induce reacţii simultane de relaxare în diverse zone ale corpului.
Prin uzură, ca urmare a accidentărilor sau durerilor cronice, corpul uman stochează un volum uriaş de tensiuni pe care le percepe drept manifestări normale de adaptare. Mişcările Bowen neutralizează cu fineţe stările de tensiune musculare sau de la nivelul tendoanelor şi relaxează ţesuturile învecinate, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea mobilităţii şi a unei funcţionalităţi optime. Acţionând prin stimulare proprioceptivă, mişcările Bowen pot interveni cu succes în corectarea disfuncţiilor motorii şi a diverse patternuri musculare şi la nivelul tendoanelor care contribuie la posturile defectuoase.
Efectele fasciilor
Fiecare mişcare Bowen se aplică la nivelul fasciilor superficiale. Fasciile joacă un rol important în menţinearea integrităţii structurale a corpului. Potrivit lui Thomas Myers, LMT, autorul studiului Anatomyc Trains (Meridianele fasciilor musculare) restricţiile fasciale pot afecta profund postura corporală precum şi starea generală de sănătate. Ca urmare a accidentărilor sau inflamaţiilor, fasciile pot suferi contracturi sau se pot chiar lipi intre ele. Aceste fenomene fac să crească riscul apariţiei de cicatrici la nivelul ţesuturilor şi au drept efect limitarea mobilităţii în ţesuturile adiacente. În momentul în care se exercită presiune asupra ţesutului, aceasta modifică încărcătura electrică şi nivelul fluidelor din interiorul ţesuturilor. Astfel, întinderile gentile precum şi presiunea exercitată în cadrul procedurilor Bowen influenţează potenţialul piezoelectric al matricii fasciale lichido-cristaline, ceea ce are drept rezultat eliberarea contracturilor şi intensificarea circulaţiei în zonele afectate.
Nocicepţia şi durerea
Durerea reprezintă o experienţă senzorială şi emoţională neplăcută asociată cu vătămare propriu-zisă sau potenţială a ţesutului. Percepţia durerii de către organism este mediată de semnale transmise de senzori receptori specializaţi denumiţi nociceptori. Prin complexitatea lor, mişcările aplicate în terapia Bowen modifică intensitatea semnalelor care transmit durerea de la nociceptori la creier prin căile de transmisie neuronală, contribuind astfel la diminuarea reactivităţii la aceste senzaţii. Mulţi pacienţi semnalează astfel o ameliolare semnificativă a simptomelor dureroase în urma şedinţelor de Bowtech.
Importanţa pauzelor
Bowen şi-a dat seama de faptul că organismul are nevoie de timp pentru a răspunde semnalelor neoronale specifice antrenate de mişcările pe care le aplica. El era de principiul că între două seturi de mişcări trebuie lăsată o pauză de cel puţin două minute. Nu se ştie exact cum a ajuns Bowen să stabilească durata pauzelor dintre proceduri, însă osteopatul american Lawrence Jones, iniţiatorul Tehnicii Tensiune Contratensiune, a coroborat prin cercetările sale teoria lui Bowen privind pauzele. Jones a demonstrat, astfel prin intermediul evaluărilor electromielografice (EMG) că ţesutul muscular are nevoie de până la 90 de secunde pentru a se relaxa, odată ce au fost stimulaţi proprioceptorii şi reflexele de autovindecare. În cadrul unei şedinţe Bowen, terapeutul lasă, aşadar pauze de aproximativ două minute între mişcări pentru a permite corpului pacientului să integreze răspunsul neuronal la fiecare mişcare aplicată. Din punctul de vedere al terapeutului, dacă sunt aplicate corect, cu delicateţe, procedurile Bowen nu solicită prea mult terapeutul, fără a incumba nici un risc de accidentare sau deformări profesionale. Pauzele obligatorii dintre proceduri permit terapeutului să îşi menţină “împământarea”, reducând la minim riscul de “absorpţie” de către acesta a efectelor emoţionale şi a problemelor de sănătate ale pacientului, care contribuie la efectul de “epuizare” al unor terapeuţi. Pauzele la care se recurge în terapia Bowen au de asemenea rolul de a încuraja pacientul să îşi “asculte” propriile reacţii ale corpului. Durata unei şedinţe este între 20-45 minute, interval care permite de asemenea flexibilitate în programarea simultană a mai multor pacienţi. După o sedinţa iniţială pacienţii sunt programaţi în interval de o saptămână şi continuă până la dispariţia definitivă a simptomelor. Majoritatea răspund favorabil încă din primele doua sedinţe .
Importanţa terapiei prin mişcare
Graţie capacităţii sale de a induce în corp o stare de relaxare profundă, terapia Bowen reprezintă o modalitate valoroasă de a menţine starea de sănătate a tuturor acelora care înţeleg să facă un efort în sensul păstrării stării de bine şi al confruntării constructive cu problemele de sănătate. Mulţi dintre pacienţii care nu suferă de o afecţiune anume sau dintre cei vindecaţi aleg, astfel să continue terapia Bowen sub forma unor şedinţe periodice de întreţinere, ei conştientizând faptul că sunt marcaţi de oboseală, stressul cotidian, predispuşi eventual la insomnii sau un somn neodihnitor ş.a.m.d. sau datorită senzaţiei de revenire a unui simptom vechi ca urmare a reluării unei posturi sau a unei habitudini defectuoase. Tehnica Bowen încurajează recurgerea la şedinţe periodice care să preîntâmpine instalarea problemelor majore de sănătate.
Terapia Bowen poate fi practicată în diverse medii şi spaţii de lucru, în clinici, staţiuni balneoclimaterice, centre sportive, birouri etc, oriunde este nevoie de relaxare şi contracararea stressului, tensiunilor sau a durerii. Ea nu prezintă nici un fel de risc la femeile însărcinate, nou născuţi, copii, bolnavi cronici, vârstnici, existând chiar şi o formă de terapie Bowen destinată animalelor de companie. Mulţi dintre pacienţii Bowen apreciază drept valoros sprijinul pe care terapia Bowen îl oferă în traversarea unor etape dificile din punct de vedere emoţional, reechilibrarea de ordin hormonal, combaterea migrenelor cronice, a afecţiunilor reumatice etc. Mişcările Bowen resetează sistemul nervos al pacienţilor pe care îi pune într-o stare de rezonanţă, racordându-i la mecanismul de autovindecare şi funcţionare optimă de care dispunem fiecare. După cum spunea Bowen însuşi, “terapia Bowen aminteşte organismului că starea de urgenţă a fost depăşită cu bine”.